BIG BUILD 2019. Eveniment de construire accelerată și voluntariat

7—11 octombrie 2019. Vaideeni Jud. Vâlcea. 5 zile, 10 case, 10 familii, 240 voluntari
CONTÁINER s. n. 1. ambalaj metalic cu forme și dimensiuni standardizate, astfel încât să cuprindă un număr exact de obiecte sau cantități anumite de materiale, pentru transport.

Un container nu poate ține loc de o casă decentă. Nu pentru familiile din Vaideeni, Vâlcea, pe care le vom ajuta la BIG BUILD 2019. Inundații puternice au lăsat complet fără case în 2014 zeci de familii, iar de atunci cinci dintre ele sunt nevoite să locuiască în containere. Aici gătesc și dorm, aici copiii își fac lecțiile și se joacă. În cutii metalice în care iarna este frig și vara este cald. În care utilitățile se rezumă la curent electric improvizat. Fără apă, căldură sau toaletă.

În intervenția post-dezastru natural, un container poate fi adăpost pentru sinistrați doar ca o soluție de urgență, de maximum câteva luni, până casele distruse sunt reconstruite. Pentru părinții și copiii din Vaideeni, Vâlcea, însă, soluția temporară a devenit una permanentă. Iar containerele le-au devenit case, în lipsa unui altfel de ajutor.

Celelalte cinci familii pentru care construim trăiesc în condiții greu de imaginat – în bordeie din lemn aflate pe malul pârâului care le inundă adăpostul la aproape fiecare ploaie mai puternică sau în case aproape să cadă.

La BIG BUILD 2019, vom schimba pentru totdeauna viața părinților și copiilor care locuiesc acum în containere. Sute de voluntari vor construi pentru ei un cămin adevărat.

Te chemăm la BIG BUILD să schimbăm viața unor familii care trăiesc în condiții greu de imaginat!

L
Ma
Mi
J
V

7,626 lei

strânși până acum

44 de voluntari

înscriși la BIG BUILD 2019

Claudia Munteanu

am strâns 1910 lei din 500 lei

Roxana Ciuhulescu

am strâns 660 lei din 1000 lei

Ungureanu Ovidiu

am strâns 620 lei din 500 lei

Tom Geary

am strâns 500 lei din 500 lei

Nu poți fi voluntar la BIG BUILD, dar îți dorești să ne susții? Donează sau fii fundraiser!

Orice ajutor este binevenit. Dacă nu poți fi voluntar la BIG BUILD, poți ajuta familiile cu o donație. Donează direct mai jos sau creează-ți un profil de fundraiser, cu care să strângi donații de la prietenii tăi.

1. Alege suma pe care vrei să o donezi
lei
2. Introdu datele tale